Mihai Betelie, managerul Agentiei Rompatent Design (agenție specializată în protecția drepturilor de proprietate industrială), aduce clarificari in ceea ce priveste modificari ale legislatiei marcilor, cu impact asupra protectiei acestora dupa inregistrare.
„- Proprietarii de marci trebuie sa stie ca pentru o protectie eficienta a dreptului de proprietate industriala, trebuie sa monitorizeze publicatiile oficiale ale OSIM;
– Atunci cand se depune o cerere de marca noua, identica sau asemanatoare cu o marca deja inregistrata, prin care se solicita emiterea titlului de protectie pentru bunuri sau servicii care se suprapun peste cele ale unei marci inregistrate, OSIM nu poate refuza la inregistrare noua marca”, sunt doar câteva dintre ideile analizei realizate de managerul Rompatent Design.
Redăm, mai jos, analiza integrală a lui Mihai Betelie:
„Prin Legea 66/2010 a fost adusă o modificare importantă Legii 84/1998 privind mărcile și indicațiile geografice, care nu este suficient de cunoscută în mediul de afaceri din România, deși au trecut atâția ani.
În esență, legea modificată, în acord cu legislația europeană, prevede că Oficiul de Stat pentru Invenții și mărci (OSIM), în procedura de examinare în vederea admiterii la înregistrare a unei cereri de marca nu mai are în vedere motivele relative de refuz la înregistrare( existența unei mărci anterioare, identică sau asemănătoare până la identitate), ci doar motivele absolute de refuz (marca este contrară bunelor moravuri, descriptivă sau lipsită de distinctivitate sau înșelătoare).
Asta înseamnă că atunci când se depune o cerere de marca nouă, identică sau asemănătoare cu o marca deja înregistrată, prin care se solicită emiterea titlului de protecție pentru bunuri sau servicii care se suprapun peste cele ale unei mărci înregistrate, OSIM nu poate refuză la înregistrare nouă marca.
Citește continuarea pe Monitorul Justiției…